Nunta lui Alexandru Nazare: miniștri, politicieni și invitați surpriză la petrecere
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă, 12 septembrie, la București, cu interpreta de muzică populară Maria Mihali. Evenimentul a început la biserica Cașin din Capitală, unde au fost prezente persoane apropiate cuplului, iar ceremonia religioasă a fost oficiată de opt preoți.
Nazare și-a așteptat viitoarea soție în fața bisericii, înainte de ceremonie, alături de nașul său, Kyriakos Pierrakakis, ministrul Economiei și al Finanțelor din Grecia, omologul său. Alături de acesta a fost și soția sa, Dimitra Moustakatou. Maria Mihali și-a făcut apariția la scurt timp.
Petrecerea a avut loc la Restaurantul Casa Albă din nordul Capitalei și a reunit invitați din mai multe zone politice. Printre primii care au ajuns s-au numărat Stelian Bujduveanu, fost viceprimar liberal al Bucureștiului în mandatul lui Nicușor Dan, și Vasile Blaga, senator PNL, care a venit alături de soția sa.
Alexandru Nazare nu a ținut cont de culoarea politică a invitaților, astfel că la petrecere au participat și foști miniștri PSD, colegi ai ministrului de Finanțe. Florin Manole, fostul ministru al Muncii social-democrat, a venit alături de soția sa. De asemenea, au fost invitați și miniștri USR, iar Radu Miruță a participat alături de soția sa la nunta colegului său din Guvern.
Președintele României, Nicușor Dan, și-a făcut și el apariția la eveniment, alături de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru. Acesta a declarat că la petrecere au avut loc inclusiv discuții despre viitorul Guvern.
Din partea PNL au fost prezenți și alți colegi de partid ai ministrului, inclusiv Daniel Fenechiu. Președintele liberalilor, Ilie Bolojan, nu a participat însă la nunta colegului său, Alexandru Nazare.
