România și mirajul PIB-ului triplat: o poveste de succes sau o iluzie bine ambalată?
Premierul Marcel Ciolacu ne anunță cu mândrie că PIB-ul României s-a triplat de la aderarea la Uniunea Europeană. O afirmație care, la prima vedere, strălucește ca o medalie de aur pe pieptul unei țări ce se vrea modernă și prosperă. Dar ce se ascunde dincolo de această retorică triumfalistă? Cât din această creștere economică este resimțită de cetățeanul de rând și cât rămâne doar o cifră rece, menită să impresioneze pe hârtie?
De la aderarea la UE în 2007, România a primit peste 100 de miliarde de euro. O sumă colosală, care ar fi trebuit să transforme țara într-un paradis al infrastructurii, educației și sănătății. Și totuși, drumurile noastre sunt încă pline de gropi, spitalele sunt în colaps, iar școlile din mediul rural par desprinse din alt secol. Unde s-au dus acești bani? Poate că răspunsul se află în buzunarele adânci ale unei elite politice care știe să jongleze cu fondurile europene mai bine decât un scamator profesionist.
Solidaritatea europeană: un concept frumos, dar pentru cine?
Ciolacu vorbește despre „solidaritatea europeană” și despre cum aceasta a contribuit la unificarea continentului. Dar cât de solidară este Europa cu regiunile sărace ale României, unde oamenii încă trăiesc fără apă curentă și canalizare? Sau poate că întrebarea corectă este: cât de solidară este clasa politică românească cu propriii cetățeni? În timp ce liderii noștri se laudă cu proiecte grandioase, realitatea din teren arată o țară fracturată, unde decalajele dintre urban și rural sunt mai mari ca niciodată.
Libera circulație a persoanelor, un alt beneficiu al aderării, este prezentată ca o mare realizare. Dar ce înseamnă aceasta pentru milioanele de români care au fost nevoiți să-și părăsească țara în căutarea unui trai decent? Este aceasta o dovadă a succesului european sau un semnal de alarmă că România nu poate oferi oportunități propriilor cetățeni?
PIB-ul crește, dar cine beneficiază?
Premierul susține că salariul mediu net a ajuns la 5.185 RON, o creștere semnificativă față de perioada preaderare. Dar această statistică ascunde realitatea unei economii polarizate, unde câțiva prosperă, iar majoritatea abia supraviețuiește. În timp ce multinaționalele și marile corporații își maximizează profiturile, micii antreprenori și angajații din sectoarele vulnerabile se luptă să facă față costurilor tot mai mari ale vieții.
Modernizarea infrastructurii, un alt punct de laudă, rămâne un vis frumos pentru multe comunități. Proiectele finanțate din fonduri europene sunt adesea întârziate sau abandonate, iar corupția endemică transformă fiecare inițiativă într-un potențial scandal. În acest context, este greu să nu te întrebi dacă aderarea la UE a fost cu adevărat un pas înainte sau doar o altă oportunitate pentru elitele politice de a-și consolida puterea.
Provocările actuale și viitorul incert
Într-un context internațional marcat de crize multiple, Ciolacu face apel la unitate și la susținerea proiectului european. Dar cum putem vorbi despre unitate într-o țară unde inegalitățile sociale și economice sunt atât de evidente? Cum putem construi un viitor mai bun când trecutul nostru recent este marcat de eșecuri și promisiuni nerespectate?
Aderarea la UE a fost, fără îndoială, un moment istoric pentru România. Dar succesul acestui proiect nu poate fi măsurat doar în cifre și statistici. Adevărata măsură a progresului este calitatea vieții cetățenilor, iar aici mai avem mult de lucru. Până atunci, rămânem cu discursurile pompoase și cu iluzia unei prosperități care, pentru mulți, rămâne doar un vis îndepărtat.