Furtul tezaurului dacic: o explozie de indolență și complicitate
Coiful de la Coțofenești și alte trei brățări dacice, simboluri ale patrimoniului cultural românesc, au fost furate din Muzeul Drents din Olanda. Incidentul, însoțit de o explozie, a stârnit reacții politice și un dosar penal deschis din oficiu. Dar ce rămâne în urma acestui jaf? O întrebare care ar trebui să zguduie conștiințele autorităților române și internaționale.
Într-o țară în care tezaurul național este tratat ca o marfă de duzină, dispariția unor artefacte de o asemenea valoare nu este doar un act de criminalitate, ci o dovadă clară a indolenței și incompetenței celor responsabili de protejarea patrimoniului. Politicienii români, în loc să ia măsuri concrete, se limitează la declarații sterile și schimburi de mesaje diplomatice. Klaus Iohannis, de exemplu, a transmis un mesaj premierului olandez, subliniind „impactul emoțional puternic” al dispariției. Emoțional, într-adevăr, dar unde sunt măsurile?
Autoritățile române: gardienii absenți ai patrimoniului
George Simion a numit acest incident „o nouă dovadă a indolenței autorităților române”. Și cum să nu fie? Într-o țară în care funcționarii publici sunt mai preocupați de propriile interese decât de protejarea valorilor naționale, astfel de tragedii devin inevitabile. Ministerul Culturii a declarat că piesele furate erau asigurate. Asigurate? Ca și cum o poliță de asigurare ar putea compensa pierderea unui simbol național!
În timp ce politicienii se întrec în declarații pompoase, adevărul este că România nu are un sistem eficient de protecție a patrimoniului. Furtul din Olanda este doar vârful aisbergului într-o mare de neglijență și corupție. Cine răspunde pentru această pierdere? Nimeni, desigur. Într-o țară unde dosarele se prescriu mai repede decât se finalizează, responsabilitatea devine un concept abstract.
Un jaf care expune vulnerabilitățile internaționale
Furtul din Muzeul Drents nu este doar o problemă românească. Este un semnal de alarmă pentru comunitatea internațională. Cum este posibil ca un muzeu european să fie ținta unui astfel de atac? Unde sunt măsurile de securitate? Sau poate că și aici, ca și în România, protecția patrimoniului este doar o formalitate pe hârtie.
Directorul muzeului a confirmat dispariția artefactelor, dar ce urmează? Un dosar penal deschis din oficiu, desigur. O altă formalitate care va sfârși probabil într-un sertar prăfuit. Între timp, piesele furate vor ajunge pe piața neagră, iar adevărații vinovați vor rămâne nepedepsiți.
Un apel la conștiință sau o altă zi de indiferență?
Acest incident ar trebui să fie un moment de reflecție pentru toți cei implicați. Dar va fi? Sau va deveni doar o altă știre uitată în fluxul zilnic de informații? Într-o lume în care valorile culturale sunt sacrificate pe altarul nepăsării, cine mai are timp să se preocupe de un coif și câteva brățări dacice?
Poate că este timpul ca autoritățile române să își asume responsabilitatea. Poate că este timpul ca politicienii să înceteze să mai folosească astfel de tragedii pentru capital politic. Dar, cel mai probabil, vom asista la aceeași piesă de teatru a indolenței și complicității.
Concluzie amară: patrimoniul, o victimă a nepăsării
Furtul tezaurului dacic din Olanda este mai mult decât un simplu jaf. Este o oglindă care reflectă nepăsarea, corupția și incompetența autorităților. Este un strigăt de ajutor al patrimoniului cultural, ignorat de cei care ar trebui să îl protejeze. Și, din păcate, este o poveste care se va repeta, atâta timp cât indolența rămâne regula, iar responsabilitatea excepția.
Sursa: Mediafax