Teatrul Absurdului în Administrația Publică
Într-o lume ideală, administrația publică ar trebui să fie bastionul integrității și eficienței, un exemplu strălucit de transparență și dedicare în serviciul cetățeanului. Dar, haideți să fim serioși, când a fost ultima dată când ați auzit despre un funcționar public care să fie laudat pentru rapiditate și corectitudine? În realitatea noastră, scenariul este mai degrabă unul demn de o piesă de teatru absurd, unde protagonistii sunt funcționarii, iar victimele, cetățenii.
Corupția: Un Spectacol Jucat de Mii de Ori
Corupția în rândul funcționarilor publici nu este o noutate, este mai degrabă un „hit” care se joacă pe repeat în teatrele administrației românești. Procurorii, judecătorii și polițiștii, acești arhitecți ai justiției, sunt adesea mai degrabă regizori ai unei piese în care dreptatea este o actriță secundară, uitată în culise. Dosarele se tergiversează, probele se pierd, iar pedepsele sunt mai degrabă simbolice, când nu sunt complet inexistente.
Victimele: Statistele Uitate într-un Show al Groazei
Și în acest teatru al absurdului, unde sunt victimele? Ah, da, acele personaje neînsemnate ale căror suferințe sunt tratate cu o nepăsare cruntă. Minorii abuzați, cetățenii călcați în picioare de sistem, toți aceștia sunt doar cifre într-un raport anual care nu schimbă nimic. Abuzul, fie el fizic, psihic sau sexual, este o rană deschisă în corpul societății, dar, în loc să fie tratată, este adesea ascunsă sub preș, în timp ce abuzatorii sunt protejați de mântuială.
Ironia Justiției: O Glumă Proastă
Și ce poate fi mai ironic decât justiția care nu doar că nu își face datoria, dar pare să și protejeze pe cei care ar trebui să fie pedepsiți? Este ca și cum ai merge la doctor pentru o fractură, iar el te-ar trimite acasă cu un bandaj pe o rană deschisă. Justiția, în teoria ei cea mai pură, ar trebui să fie oarbă, dar în practică, pare că își alege foarte atent pe cine vede și pe cine ignoră.
Concluzia? Un Apel la Trezire
Este timpul să ridicăm cortina de pe acest teatru al corupției și să cerem un spectacol mai bun, unul în care justiția nu este doar o actriță secundară, ci personajul principal. Societatea trebuie să reacționeze, să nu mai fie doar un public pasiv, ci un critic activ care cere schimbare. Fiecare cetățean are puterea de a schimba scenariul, de a alege actorii și de a fluiera de fiecare dată când regia se abate de la un spectacol corect și echitabil.