Brașovenii participă la ”Ora Pământului”

          Municipiul Braşov se alătură, şi în acest an, celor peste 7.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la ”Ora Pământului” (Earth Hour 2019) - cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră. Primarul George Scripcaru a luat decizia ca în acest an iluminatul public să fie oprit în tot Centrul Istoric al oraşului. Astăzi, în intervalul orar 20.30 - 21.30, iluminatul public va fi oprit, cel puțin pe următoarele străzi: Mureşenilor, G. Bariţiu, Şirul Ludwig van Beethoven, Aleea Tiberiu Brediceanu, str. Prundului, Ghe. Baiulescu, Castelului, Peneş Curcanul, Cerbului, G. Coşbuc, Sforii, Poarta Schei, Paul Richter, Hans Benkner, Stephan Ludwig Roth, Grigoraş Dinicu, Apllonia Hirscher, Alecu Russo, Johan Gott, Diaconu Coresi, Nicolae Bălcescu, Michael Weiss, Politehnicii, Postăvarului, Republicii, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului, în Curtea Bisericii Negre, în Piaţa Enescu şi în piaţeta de pe str. Sf. Ioan.

,,Pentru al unsprezecelea an consecutiv, Primăria Municipiului Braşov va fi alături de WWF România şi de toţi cei care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la responsabilitatea pe care o avem, fiecare dintre noi, faţă de planeta noastră şi faţă de viitorul nostru. În mod simbolic, pe lângă stingerea iluminatului public în zona centrală, anul acesta vom stinge și iluminatul literelor de pe Tâmpa. Sper ca exemplul Municipalităţii să fie preluat în fiecare casă din Braşov, iar acest eveniment să reușească să ne facă să ne raportăm diferit la mediu, la nevoia de a îl proteja și la ceea ce lăsăm în urmă copiilor noștri”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru. ,,De asemenea, îi invit pe braşoveni în Piaţa Sfatului să se bucure de muzică de calitate, dans sau ateliere de desen și creație pentru copii și tineri, alături de cei de la WWF, Cercetașii României - Orizont Brașov și corurile de copii din cadrul Programului Național Cantus Mundi, derulat de Corul Național de Cameră <<Madrigal – Marin Constantin>>“, se mai arată în comunicatul Primăriei.

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

Meniul Zilei in Brasov

Evenimente in Brasov

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

 

 

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Actualitate»Brașovenii participă la ”Ora Pământului”

Cauta categorie